Opinie

On 6 martie 2014 by Paul Dicu

red

Observ, cu oarecare strambare din gura, ca devine un trend, un soi de moda, ideea de-a face un maraton fara sa te antrenezi. Am auzit (cam) pe multi laudandu-se ca au facut un maraton fara sa se pregateasca si ca, pana la urma, antrenamentul nu-i decat un moft, ca omul poate face un maraton fara sa-si dedice plamani si picioare pentru asta. Ca alergarea e usoara si ca orice organism uman poate face fata unui maraton. Ca nu trebuie deloc sa te supui durerilor si disconfortului, ca sportul trebuie sa fie relaxant si confortabil. Recunosc ca sunt un pic blocat de ideea asta. Poate or avea dreptate, habar n-am.Tot ce stiu e ca toti profesorii mei m-au pus sa ma antrenez ca dracii aia rai. Si-mi spuneau mereu ca meciul sau cursa propriu-zise nu-s decat 5 la suta, restul e antrenamentul. Acuma, ce sa zic, eu nu sunt tocmai vreun campion olimpic, sa pot emite judecati de valoare, dar pe bune ca nu ma pot abtine la o asa idee. Fratilor, poate ca da, puteti rezista unui maraton, doua, dar nu cred ca stiti la ce  riscuri va supuneti, daca nu va pregatiti. Inauntrul organismului, o inima neantrenata, un muschi neobisnuit cu munca, s-ar putea sa va ofere niste surprize nu tocmai placute. Am vazut oameni incredibil de pregatiti, care-au cazut fara vreun semn. Stim cu totii cazuri de sportivi care chiar au murit in timpul unui maraton. Da, sunt cazuri izolate, stiu, dar nu despre asta e vorba, ci despre transformarile dramatice pe care le sufera organismul in timpul unor asemenea probe, chiar in cazul celor mai pregatiti sportivi. Suntem tentati sa obtinem rezultate foarte repede, nu mai avem rabdare sa muncim, cautam scurtaturi la scurtaturi, fiindca asa ne invata societatea. E la moda sa „explodam”. Nu mai vrem sa ne doara, nu mai vrem sa vomitam dupa antrenament, mai ales ca, iata, se poate si fara.

In fine, cine stie, poate-s demodat. Nici nu cred ca am argumente sa combat ideea asta. Nici nu stiu daca ar fi trebuit sa scriu despre asta. Poate omul chiar s-a intarit atat de mult incat sa nu mai aiba nevoie de antrenament, iar maratonul sa fie un fel de stranut, de care sa nu-ti faci griji. Poate ca „motivationalele” care ne inunda viata si creierul sunt suficiente si pot inlocui pregatirea, fiindca, nu-i asa, prin forta mintii poti face tot ce vrei.

Acum vreo 7 ani, la masa cu Maitre Floquet, il intreb ce i se pare lui cel mai important in arta martiala. Se uita in pahar (da, bea si el) si-mi zice: dragul meu Paul, dupa 55 de ani de budo, am invatat 3 lucruri: intotdeauna e mai bine sa cunosti decat sa fii ignorant, intotdeauna e mai bine sa fii liber decat sa fii inlantuit, intotdeauna e mai bine sa spui adevarul decat sa minti.

7 Responses to “Opinie”

  • Salut,
    Sunt de acord ca nu e bine sa faci un maraton fara antrenament. As zice ca nici macar un semimaraton nu e indicat sa il faci fara sa te antrenezi. Si asta chiar daca eu un sunt unul dintre cei care a terminat anul trecut primul maraton neantrenat. Sau mai bine zis antrenat insuficient. Cea mai mare distanta parcursa inainte de maraton a fost semimaratonul de pe Transfagarasan. Si am resimtit din plin asta prin crampe musculare si carcei, prin dureri articulare, prin cele 6 ore si 5 minute in care am parcurs cei 42km. Sper ca anul asta sa reusesc sa ma tin de programul de antrenament. Daca nu, voi alege o cursa mai mica sau poate o stafeta. Nu voi mai repeta greseala. Prima oara se poate numi greseala, a doua oara …
    Mult succes in continuare.

  • Dragul meu Paul, daca la punctele de reimprospatare/hidratare pui ceva tuica/vin, atunci chiar ca pregatirea nu mai are nici un rost. Nici macar aia psihica. Sigur o sa scrie bloggerul ala din Ploiesti candva ceva si despre arta de a alerga neantrenat, injurandu-i pe cei ce se antreneaza si nu are el loc sa treaca prin vreun parc nestingherit

  • Acum vreo 14 ani am mers la Federatia Romana sa ma inscriu la maraton. Nu stiam nici ce-i acela un antrenament. O doamna foarte in varsta m-a temperat imediat. M-a intrebat daca am mai alergat si daca ma antrenez pentru asta. Raspunsul: NU! A refuzat pur si simplu sa ma inscrie. Oricum n-as fi insistat. Am optat pentru Semi. Am facut primul maraton pe plat dupa 11 ani de la acel moment, cu cca 2 luni de antrenament intens, dar avand la activ si 3 maratoane montane. Cred ca am fost la limita cu volumul de antrenament. Dar ma bucur ca nu am incerrcat nebunia ce-mi venise acum 14 ani. In timpul cursei sin 2011 (la Cluj) m-am felicitat pentru multele ore de antrenament pe vreme rea.

    Felicitari pentru articol Paul!

Trackbacks & Pings

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *