Maratonul bunului simt

On 30 septembrie 2014 by Paul Dicu

berlin-marathon

Weekend-ul trecut a avut loc Maratonul de la Berlin, unul dintre cele mai mari din lume, unde inscrierea se face pe baza de locuri limitate. Ca de obicei, traim senzatii de toate felurile, atunci cand vedem zecile de mii de alergatori care ar da orice sa termine cursa. Marturisesc ca asteptam cu oarecare teama timpul de final al castigatorului, dat fiind ca, de multa vreme, la Berlin se doboara recordurile mondiale de maraton. De prin 2003, parca s-a semnat un pact cu nu-stiu-cine, si cate un Kiprotich, Gebrslassie, Kiptanui sau Kimetto imi strang inima, apropiindu-se amenintator de pragul celor doua ore. 2.02.57, anul acesta, Dennis Kimetto. Deja sub 2 ore si 3 minute. Estimez ca in maximum 5 ani vom asista la spargerea zidului de 2 ore, ceea ce mie mi se pare absolut inuman. Nici nu indraznesc sa ma gandesc ce schimbari se produc in omul ala, pentru a mai reduce 3 minute din timpul total. Dar, in fine, nu despre asta vreau sa vorbesc. Ceea ce ma fascineaza la toate maratoanele din capitalele lumii este atmosfera de langa traseu. Zecile de mii de oameni care aplauda, danseaza, striga, fac orice ca tu sa nu te opresti, sa mai faci un pas. Fiindca se vede pe fata ta ca esti la limita, ca iti vine in fiecare secunda sa renunti, sa cedezi durerilor groaznice pe care le simti tu si numai tu. Iar spectatorii, intr-un fel sau altul vad asta. Si nu te lasa. Nu te-au cunoscut in viata lor, dar iti citesc numele de pe numar si te striga. Tare, des si incurajator. Si tu mai faci un pas. Pas dupa pas. Tokyo, Berlin, New York, Detroit, Paris, Atena, sunt locuri in care, pentru cateva ore, oameni care nu s-au intalnit ever, se recunosc reciproc si invaziv, in ambele sensuri. O sticla de apa, un zambet pe care-l vezi cu coada ochiului, cand reusesti sa-ti ridici privirea din asfalt, o mana pe umar, doua brate care te ridica, la propriu, de jos… Toate astea spun multe despre educatie, despre participare activa, despre cultura. Nimeni nu se scandalizeaza ca se limiteaza circulatia, nimeni nu-ti arunca pungi de apa in cap si nu te trimite „la munca, ba!”.
Duminica viitoare va fi Maratonul International Bucuresti. Deja au inceput sa apara stiri despre asta. Care e cea mai des intalnita fraza? Circulatia va fi blocata in zona .. bla.. bla. Deja aud taximetristii care ne injura ca ei nu mai pot munci din cauza noastra. Cele cateva sute de oameni care ne incurajeaza de pe margine sunt la fel de repudiati si acuzati ca „noi n-avem locuri de munca, dar ne arde de alergat”. Repet: cultura, educatie, dorinta de constructie. Ne plangem in fiecare zi ca la noi nu se intampla lucruri, ca viata n-are culoare, ca nu se face. Si, cand se face, dam cu piatra. Nu discut despre oportunitatea unui alt traseu in cazul Bucurestiului, achiesez si eu la ideea ca ar fi mai placut sa alergi pe Kiseleff si pe sub Arcul De Triumf, sa intri la ultima tura pe Stadionul National, decat sa-ti iei pungi de apa-n cap (la propriu), dar asta e cu totul alta discutie. Cei care ne blameaza ca alergam nu vor sa gasim solutii, vor doar sa arunce piatra pentru un Bucuresti blocat in fiecare zi, doar ca in duminica asta s-au gasit si vinovatii. Si mi-ar mai placea sa vad ceva, asa cum se intampla in toate capitalele lumii: sa vad o televiziune care transmite in direct toata cursa, cap-coada, si ale carei mesaje sa fie despre sport, prietenie, constructie, nu parerea unui taximetrist care injura. M-a durut cand, in iunie, la alta cursa, vectori de media, pe care-i stiam deschisi catre sport si educatie, s-au pozitionat fix de partea celui cu sticla in mana, care, de pe margine, striga la noi: n-aveti de munca, baa, d-aia veniti aici! Poate duminica va fi altfel, poate presa (sau o parte din ea) va arata si altceva in afara de masini care claxoneaza, acuze si injuraturi. Fiindca omul din caruciorul cu rotile, sau varstnicul care alearga incet si nesigur, copilul care alearga de mana cu tatal lui, toti acestia sunt cei pe care trebuie sa-i vedem. Cei care construiesc. Ei sunt stirea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *